Cineva trebuia să înceapă un proiect bazat pe promovarea și vânzarea de carte direct de la edituri, fără niciun fel de adaos comercial, lucru care ar trebui să ducă la o mai mare propagare în rândul cititorilor a lucrării care este cartea. Noi, ca Itaca Publishing House, am căutat să intrăm pe piața de carte după ce am înființat editura, însă când am văzut cum (nu) funcționează lucrurile am hotărât că nu vom face niciodată parte dintr-un sistem atât de nedrept, iar de atunci am tot căutat soluții. S-a întâmplat să ne întâlnim și fizic cu scriitorul Paul Gabor, unul dintre colaboratorii Itaca, astfel că am reușit să clarificăm ideea proiectului de site cu vânzare de carte direct de la edituri, fără a mai exista procentul de librărie. Sigur, ideea inițială a fost să pornim acest proiect împreună cu celelalte edituri sau măcar cu cât mai multe dintre ele, pentru că implicarea comună ar fi dat un rezultat mai bun, cu costuri mai mici, însă este greu să coagulezi atâtea entități, cu planuri proprii de marketing, așa că am decis să luăm totul pe cont propriu și să dezvoltăm această platformă, Raftul de Carte, unde sunt invitate să se înscrie cu cărțile lor toate editurile din România. Costurile vor fi minime, atât numai cât să se acopere cheltuielile de administrare a site-ului, iar pentru aceasta editurile partenere vor plăti 10 de euro pe lună (contravaloarea în lei), preț în care intră crearea și administrarea paginii de editură + încărcarea a 10 titluri, și 1 euro pe lună pentru fiecare nou titlu adăugat. Editurile vor primi factură pentru banii plătiți la fiecare 3 sau 6 luni, după cum le este mai bine în contabilitate. Noi fiind în Irlanda, nu suntem familiarizați cu regulile fiscale din România, dar ne adaptăm situației fără probleme. Cititorii cumpărători vor da click pe imaginea cărții de care sunt interesați și vor fi direcționați direct în magazinul virtual al fiecărei edituri, astfel că banii vor intra în contul editurilor, nemaitrebuind să aștepte luni întregi să le fie virate sumele de către librării, în cazul că le vor fi virate. Tot editurile vor expedia comezile primite, evident. Crearea unui depozit de carte nu ar face altceva decât să crească artificial costurile întregului proces. Un site pe care să se afle toate editurile din România este tot ce-și poate dori un cititor, iar dacă prețul este unul decent, fără adaosuri exagerate practicate de intermediari, toată lumea ar trebui să fie mulțumită. Proiectul poate suporta îmbunătățiri și suntem deschiși oricărei propuneri, atâta timp cât fiecare editură va beneficia de aceleași avantaje.
Etc.